În vârstă de 31 de ani, Dinu are un palmares impecabil la profesionişti, 17 meciuri – 17 victorii, 13 KO.
”M-a ales pentru că mă asemăn la stil cu adverarul său din 28 octombrie, bulgarul Kubrat Pulev. Stau două săptămâni cu el în pregătire. Joshua este un super băiat”, spune Bogdan Dinu. Boxerul român şi-a luat concediu pentru a se putea duce la pregătire în Anglia. Dinu lucrează la SIAS Buzău (Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale), aşa-numiţii ”mascaţi”.
Bogdan Dinu a boxat ultima dată în luna mai, la Constanţa, când l-a învins prin TKO pe Irakli Gvenetadze (Georgia).
Anthony Joshua îşi va pune la bătaie cele trei centuri pe care le deţine, WBA, IBF şi IBO. El a unificat centurile după ce l-a învins prin TKO pe Wladimir Klitschko, pe 29 aprilie 2017.