Prima pagină » Știri externe » Războiul din Siria | Avioane militare israeliene au efectuat un atac în apropierea oraşului Damasc – surse

Războiul din Siria | Avioane militare israeliene au efectuat un atac în apropierea oraşului Damasc – surse

Două rachete au lovit, vineri dimineaţă, poziţii militare situate în apropierea Aeroportului din Damasc, în ceea ce pare a fi un atac comis de aviaţia militară israeliană, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.
Războiul din Siria | Avioane militare israeliene au efectuat un atac în apropierea oraşului Damasc - surse

Atacul a fost lansat de avioane militare israeliene aparent din afara spaţiului aerian al Siriei.

Bombardamentul cu rachete a vizat o zonă în care în trecut Israelul a atacat convoaie cu armament destinate mişcării şiite libaneze Hezbollah.

Atacul de vineri dimineaţă a generat daune masive, dar nu au fost semnalate victime.

Surse apropiate Administraţiei Bashar al-Assad au denunţat un „atac cu rachete comis de forţe ostile” vizând „poziţii militare situate în apropierea Aeroportului din Damasc”.

Armata israelienă nu a făcut niciun comentariu pe tema acestui incident.