Prima pagină » Politic » Tudorel Toader, în Parlament: Comisia parlamentară preia şi solicitarea de aviz către Comisia de la Veneţia privind modificarea de numire a procurorilor şefi

Tudorel Toader, în Parlament: Comisia parlamentară preia şi solicitarea de aviz către Comisia de la Veneţia privind modificarea de numire a procurorilor şefi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că solicitarea de aviz către Comisia de la Veneţia privind modificarea de numire a procurorilor şefi va fi preluată de Parlament, întrucât acest for este cel la care urmează să fie trimis proiectul de modificare a legilor justiţiei.
Tudorel Toader, în Parlament: Comisia parlamentară preia şi solicitarea de aviz către Comisia de la Veneţia privind modificarea de numire a procurorilor şefi

Întrebat despre solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneţia privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt, Toader a răspuns: „Comisia de la Veneţia este solicitată să dea un aviz cu privire la un proiect de lege. Nu te duci cu proiectul de lege la Comisia de la Veneţia cu forme intermediare ale proiectului de lege, ci când el este finalizat”.

Acesta a precizat că are proiectul privind legile justiţiei finalizat, urmând a fi prezentat Parlamentului. Odată cu trimiterea lui spre Legislativ, Parlamentul este cel care va continua corespondenţa cu specialiştii Comisiei de la Veneţia.

„Ieri am aflat, îl prezint la Parlament. Eu mă duc la Parlament, avem forma finală a proiectului, mă duc la Parlament, în care am: solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneţia, expunerea de motive a proiectului de lege, proiectul de lege, cele trei legi ce urmează a fi modificate în format tabelar, pe stânga cum este norma în vigoare, pe dreapta propunerea de modificare. În momentul în care Comisia din parlament îşi însuşeşte, preia proiectul de lege, preia şi scrisoarea, solicitarea de aviz de la Comisie (Comisia de la Veneţia – n.r) şi o trimite Comisiei”.

Întrebat când va prezenta proiectul privind legile justiţiei în Parlament, ministrul Justiţiei a declarat : „Când voi fi invitat, atunci mă voi prezenta şi le voi explica”.