Prima pagină » Social » Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc la Catedrala Ortodoxă de la Lausanne – GALERIE FOTO

Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc la Catedrala Ortodoxă de la Lausanne – GALERIE FOTO

Marţi, la Catedrala Ortodoxă Greacă de la Lausanne a avut loc ultima slujbă închinată Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, care a locuit în Confederaţia Elveţiană timp de aproape 70 de ani, fiind ultima zi în care Regele odihneşte pe pământ elveţian, transmite Casa Regală.
Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc la Catedrala Ortodoxă de la Lausanne - GALERIE FOTO

Slujba a avut loc în prezenţa ASR Principesei Elena, ES dlui Alexander Nixon şi ASR Principesei Sofia. Alături de membrii Familiei Regale au fost prezenţi ambasadorii României la Berna şi Geneva, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, reprezentanţi ai Consiliului Regal şi ai Casei Majestăţii Sale, precum şi un mare număr de români, veniţi să aducă omagiu Regelui.

Slujba a fost oficiată de IPS Mitropolitul Iosif, de parohul Catedralei, părintele Alexander Iossifidis, şi de protopopul român ortodox al Elveţiei, părintele Adrian Diaconu, acompaniaţi de un sobor de preoţi.

Miercuri, la ora 11, aeronava Forţelor Aeriene Române va aduce la Aeroportul Otopeni sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I. În avion vor fi prezenţi membrii Familiei Regale, reprezentatul Guvernului, reprezentantul Armatei României, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Vor face de gardă, pe tot traseul de la Geneva la Bucureşti, militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, potrivit Casei Regale.

La aeroport vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Instituţiei Preşedintelui României, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Ceremonia de la Otopeni va avea caracter militar.