Prima pagină » Social » Trafic îngreunat din cauza ceţii dense pe mai multe artere din ţară

Trafic îngreunat din cauza ceţii dense pe mai multe artere din ţară

Traficul se desfăşoară cu greutate, luni seara, pe mai multe artere din ţară, din cauza ceţii dense. Poliţiştii le recomandă prudenţă şoferilor care întâmpină probleme de scădere a vizibilităţii din cauza fenomenelor atmosferice.
Trafic îngreunat din cauza ceţii dense pe mai multe artere din ţară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că traficul pe mai multe artere rutiere din judeţele Argeş, Buzău, Brăila, Dâmboviţa şi Maramureş se desfăşoară îngreunat, în condiţii de ceaţă densă.

Vizibilitatea scade sub 200 de metri şi local sub 50 de metri.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă şoferilor care se deplasează în astfel de zone să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.