Prima pagină » Social » Cod galben de vânt în mai multe judeţe din România

Cod galben de vânt în mai multe judeţe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de vânt, valabilă pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad, dar şi pentru regiunile montane.
Cod galben de vânt în mai multe judeţe din România

Atenţionarea intră în vigoare joi dimineaţa, la ora 2.00, fiind valabilă până joi seara, la ora 22.00.

În cursul nopţii de miercuri spre joi (27/28 decembrie) vântul se va intensifica treptat, la început în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, iar din dimineaţa zilei de joi (28 decembrie) şi în Banat şi local în Crişana. În judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor fi rafale de 55 … 75 km/h, iar la munte vor depăşi 80 km/h şi temporar, pe crestele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, 90…100 km/h, potrivit ANM.

Meteorologii susţin că local şi temporar vântul va avea intensificări şi în regiunile, estice, sud-estice, precum şi în cele nord-vestice, dar cu viteze ce se vor situa în general între 50…55 km/h. Pe arii restrânse la munte se vor semnala precipitaţii mixte.