Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. În 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.
Primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
24 ianuarie, zi nelucrătoare
În 2016, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – a fost declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale.
Românii vor avea în acest an 14 zile libere, decise prin lege, dintre care doar trei în weekend, la care s-ar putea adăuga alte câteva pentru bugetari, prin decizii ale Executivului, dacă va considera că este cazul pentru a face o „punte”, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea unor minivacanţe.