Potrivit unui comunicat transmis joi de Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca, prin lipsa de integritate dovedită, Codruţ Olaru reprezintă o potenţială vulnerabilitate pentru justiţia din România.
”Confirmăm că lucrarea <
Reprezentanţii asociaţiei au subliniat că, în urma apariţiei în presă a unor informaţii cu privire la suspiciunile de plagiat în cazul lui Codruţ Olaru, procuror şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a verificat profesionist în mod amănunţit lucrarea respectivă şi s-a constatat că afirmaţiile care privesc faptele de plagiat ”se dovedesc a fi veridice şi consistente”.
”Asociaţia GRAUR şi-a asumat încă din 2006 poziţia civică de a fi un pionier activ şi calificat în domeniul descurajării plagiatului. În activitatea noastră, noi asimilăm plagiatul ca o componentă esenţială a integrităţii în mediul intelectual din România, ca o formă subtilă şi perversă de creştere şi promovare a corupţiei rafinate, şi cu atât mai periculoase, a corupţiei gulerelor albe. Totodată ne simţim obligaţi să remarcăm gravitatea deosebită a demersului de publicare a acestei monografii în care autorul a atras, fără drept, numele unei instituţii a Statului Român pentru a da credibilitate şi notorietate unei lucrări contrafăcute, prin menţiunea <
Asociaţia GRAUR din Cluj-Napoca este proprietarul Indexului Operelor Plagiate din Romania, lansat la 6 februarie 2012.
În octombrie 2017, GRAUR i-a cerut fostului premier Mihai Tudose scoaterea în afara Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România a plagiatorilor şi sistarea finanţărilor de la stat acordate acestei instituţii, după ce a constatat că posedă 15 lucrări plagiate, cu un număr semnificativ de fapte de plagiat asociate.
De asemenea, Asociaţia GRAUR este cea care a confirmat în septembrie 2016 plagiatul în cazul tezei de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.