22:27, 06 Feb. 2025
Incidentul a avut loc în zona staţiei Petru Poni, într-un autobuz care circula în Iaşi.
„În urma unui conflict spontan, un bărbat a înjunghiat un tânăr de 16 ani. Imediat, şoferul autobuzului a blocat uşile de acces şi a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă şi un echipaj de Poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Adina Lupu.
Victima a fost transportată la Spitalul de Pediatrie ”Sfânta Maria”.
Presupusul agresor, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost preluat de poliţişti şi este audiat la această oră.
În funcţie de gravitatea rănilor suferite de adolescent, se vor lua măsurile care se impun.