„Lupta împotriva organizaţiei Stat Islamic intră într-un nou stadiu. În pofida înfrângerilor pe care Stat Islamic le-a suferit în Irak, Siria şi sudul Filipinelor, anul trecut, gruparea şi filialele ei încă reprezintă o ameninţare serioasă, a cărei naturi se schimbă”, a declarat Vorokov, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.
Acesta a descris organizaţia ca fiind o „reţea globală cu o ierarhie plată şi care are un control slab asupra filialelor sale”, adăugând că în prezent se concentrează asupra grupurilor mici şi motivate, care sunt pregătite să comită atentate, sau să ajute la complotarea lor.
Vorokov a mai precizat că principala ameninţare provine din partea militanţilor care se întorc în propriile ţări, sau se mută în alte regiuni. Acesta a mai atras atenţia la recenta prăbuşire a maşinării de propagandă islamstă, însă a avertizat că membrii grupului continuă să folosească mijloace moderne de comunicare.
Oficialul ONU îndeamnă ţările să îşi „dubleze eforturile şi să consolideze cooperarea internaţională, să combată terorismul şi extremismul violent”, cât şi să îi condamne pe cei responsabili de comiterea atacurilor teroriste.
Acesta a mai menţionat că, în lunile recente, Consiliul de Securitate a adoptat mai multe rezoluţii privind războiul împotriva terorii şi a făcut apel la o „conformare cu aceste norme globale”.