”Forţele populare vor intra în Afrin în câteva ore”, a anunţat postul public de televiziune sirian.
Anunţul vine la câteva ore după ce kurzii din nord-vestul Siriei au precizat că au ajuns la un acord cu Administraţia Bashar-al Assad pentru trimiterea unui contingent de militari în provincia Afrin, cu scopul de a respinge ofensiva militară a Turciei.
În prezent, Armata siriană nu se află nici măcar în apropierea provinciei Afrin. Militarii sirieni s-au retras din zonele nordice, ocupate de către kurzi, în 2012.
Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) au evitat confruntarea directă şi au sugerat în repetate rânduri o posibilă alianţă, în ciuda unor viziuni diferite privind viitorul Siriei. Assad a precizat că vrea să recapete controlul asupra întregii ţări.
La 20 ianuarie, Turcia a declanşat operaţiunea militară terestră „Ramura de măslin” asupra poziţiilor ocupate de gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) în regiunea siriană Afrin. Regimul de la Ankara consideră grupările kurde siriene drept aliaţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), structură catalogată drept teroristă de Turcia, SUA şi UE.
Turcia avertizează că va confrunta forţele guvernamentale siriene dacă vor intra în regiunea Afrin
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a avertizat luni că militarii turci vor confrunta orice forţe ale guvernului sirian Bashar al-Assad, care vor intra în regiunea Afrin pentru a ajuta kurzii din gruparea kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG), relatează site-ul agenţiei Reuters.
„Dacă forţele regimului vor fi prezente acolo pentru a extermina PKK şi PYD, atunci nu vor fi probleme”, a informa Cavusoglu, referindu-se la militarii loiali preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
„Pe de altă parte, dacă se va dovedi că merg acolo pentru a apăra YPG, atunci nimeni şi nimic nu ne va opri pe noi sau pe soldaţii turci”, a adăugat el, aflându-se în vizită la Amman, capitala Iordaniei.