Prima pagină » Știri externe » Consiliul de Securitate ONU reiterează necesitatea aplicării armistiţiului umanitar în Siria

Consiliul de Securitate ONU reiterează necesitatea aplicării armistiţiului umanitar în Siria

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a reiterat, miercuri seară, necesitatea aplicării în totalitate a armistiţiului umanitar în Siria, ignorat de zece zile, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Consiliul de Securitate ONU reiterează necesitatea aplicării armistiţiului umanitar în Siria

În cursul unei reuniuni fără caracter public, toţi membrii Consiliului de Securitate ONU au insistat pentru permiterea accesului convoaielor umanitare în Ghuta de Est, o suburbie a Damascului ocupată de grupuri insurgente şi asediată de armata siriană.

„Membrii Consiliului de Securitate ONU au exprimat preocupare privind situaţia umanitară şi au reiterat apelul privind aplicarea acordului de încetare a focului”, a declarat Karel van Oosterom, ambasadorul Olandei, ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului de Securitate ONU.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat recent o rezoluţie prin care cere instituirea unui armistiţiu umanitar în Siria cu durata de 30 de zile.

Armata siriană, susţinută de Iran şi de mişcarea şiită Hezbollah, asediază localitatea Ghuta de Est, situată la periferia oraşului Damasc, o zonă aflată sub controlul insurgenţilor care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.