„Toti ofiiţerii acoperiţi din SRI au fost făcuţi ofiţeri acoperiţi cu aprobarea şi semnătura domnului Maior”, a declarat Daniel Dragomir la Antena 3.
În ceea ce priveşte acoperiţii din mass-media, Dragomir a spus: „Parlamentul, care are putere de control, trebuie să ia măsurile necesare ca aceste zeci, sute de persoane să fie determinat dacă lucrează în interesul ţării sau a unei găşti de mafioţi care au acaparat instituţiile”.
Precizările au venit în contextul în care preşedintele Comisiei de Control al SRI a precizat că la audiere Florian Coldea a fost întrebat dacă el conducea de fapt Serviciul
„Am discutat cum funcţionau deciziile şi mecanismele interne la mometul la care era la conducerea SRI. Aveam două puncte de vedere dacă domnul Coldea conducea de fapt. Ne-a spus că pe zona operativă conducea domnia sa, dar erau chestii pe care le ştia şi domnul Maior”, a declarat Claudiu Manda la Antena 3.
Manda a precizat că Florian Coldea va fi invitat din nou la audieri, dar şi că aşteaptă un răspuns privind prezenţa de la Traian Băsescu.
Preşedintele comisiei de control al SRI a precizat că Florian Coldea nu a fost întrebat despre relaţia cu procurorii DNA sau dacă avea discuţii cu anumiţi judecători.