Porivit proiectului aprobat, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei va semna un acord de cooperare cu Tenis Club Bucureşti – reprezentat prin Augustin Dinu Pescariu, preşedinte.
Acordul presupune „susţinerea reciprocă în vederea finanţării şi realizării în comun, în Municipiul Bucureşti, a proiectului TCB Trophy, la Bucureşti, în perioada 4-12 august 2018. Este în înţelegerea părţilor că prezentul Acord reprezintă o convenţie privind cooperarea în atingerea scopului comun, acela de încurajare a tinerilor sportivi în vederea practicării tenisului de performanţă, TCB Trophy reprezentând o rampă de lansare petru elevi şi tineri. Acest Acord nu reprezintă prestări de servicii între parteneri şi nu dă naştere unei noi persoane juridice”, se arată în proiectul de hotătrâre.
Potrivit articolului din proiect care prevede obligaţiile părţilor, Tenis Club Bucureşti va asigura implementarea proiectului, va asigura infrastructura şi va acorda gratuit accesul tinerilor la eveniment.
Pe de altă parte, PMB va asigura sprijin financiar în cuantum de 17.000 de dolari americani, pentru „acoperirea unor cheltuieli necesare în vederea realizării activităţilor specifice proiectului TCB Trophy.