Prima pagină » Social » Un bărbat din judeţul Gorj a murit lovit de fulger

Un bărbat din judeţul Gorj a murit lovit de fulger

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din judeţul Gorj, care se afla cu oile pe un câmp din comuna Stăneşti, a murit după ce a fost lovit de un fulger. Poliţiştii au deschis o anchetă, luni, pentru moarte suspectă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bărbat din judeţul Gorj a murit lovit de fulger
Loredana Ficiu
28 mai 2018, 11:22, Social

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Miruna Prejbeanu, a declarat că bărbatul a plecat cu oile la păscut, duminică seara, în comuna Stăneşti, în momentul în care a început o furtună, iar un fulger l-a doborât la pământ. Oamenii legii au început, luni, o anchetă în acest caz.

”Poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru moarte suspectă, în cazul unui bărbat de 61 de ani, plecat pe câmp cu oile, în zona Stăneşti. A fost găsit decedat, având arsuri în zona trunchiului şi piciorului stâng, probabil trăsnit de fulger”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Trupul neînsufleţit al bărbatului din comuna Stăneşti a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, iar în în urma necropsiei se va stabili cauza decesului.

Judeţul Gorj s-a aflat, duminică, sub cod portocaliu de precipitaţii, cu descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.