Prima pagină » Știri externe » Rusia susţine reducerea prezenţei militare străine din Siria

Rusia susţine reducerea prezenţei militare străine din Siria

Rusia consideră că doar trupele siriene ar trebui să menţină prezenţa de-a longul frontierei sudice a Siriei, în apropierea Iordaniei şi Israelului, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Rusia susţine reducerea prezenţei militare străine din Siria

Insurgenţii ocupă zone din Siria, iar Israelul a atacat de mai multe ori poziţii militare iraniene de pe teritoriul sirian.

Rusia şi Iranul sunt principalii aliaţi ai Administraţiei Bashar al-Assad.

„Sigur că retragerea trupelor non-siriene ar trebui efectuată pe baza reciprocităţii”, a declarat Serghei Lavrov.

„Rezultatul acestor activităţi ar trebui să fie o situaţie în care doar membrii armatei siriene ar trebui să fie prezenţi de-a lungul frontierei cu Israelul”, a precizat Serghei Lavrov.

Israelul şi Statele Unite au cerut retragerea trupelor iraniene din Siria.