Accidentul rutier s-a produs în satul Perşani, comuna Şinca, judeţul Braşov.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, în accident au fost implicate o maşină şi un autocar cu 25 de pasageri la bord.
Trei persoane din autoturism au fost rănite.
„Intervenim la intrarea în Perşani, la un accident între un autoturism şi un autocar. Sunt trei victime, toate trei din autoturism, doi adulţi şi un copil de aproximativ două luni. Bărbatul prezintă un traumatism toracic, a doua victimă, o femeie, cu traumatism cranio-cerebral, copilul este evaluat de echipajul SMURD, având în vedere vârsta acestuia. S-au deplasat la faţa locului un echipaj de descarcerare, o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două de la SAJ”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Luiza Dănilă, purtătotul de cuvânt al ISU Braşov.