Prima pagină » Social » Mutarea ambasadei la Ierusalim. Horodniceanu, noi date despre plângerea împotriva premierului Dăncilă

Mutarea ambasadei la Ierusalim. Horodniceanu, noi date despre plângerea împotriva premierului Dăncilă

Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a anunţat, marţi, că plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă este în lucru, precizând că încă nu au venit informaţiile solicitate de la SRI.
Mutarea ambasadei la Ierusalim. Horodniceanu, noi date despre plângerea împotriva premierului Dăncilă

„Este în lucru. Ştiu că s-au făcut solicitări, exact cum vă spuneam, pe data de 6 iunie şi aşteptăm rezultatele”, a declarat Daniel Horodniceanu.

Întrebat dacă au venit răspunsurile de la Serviciul Român de Informaţii, Daniel Horodniceanu a răspuns negativ. „Nu au venit, nu. Din ce ştiu eu nu, dar trebuie verificat”.

La începutul lunii iunie, procurorul-şef DIICOT anunţa că, în dosarul privind plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, nu a fost începută urmărirea nici pentru fapte.

În plângere, liderul PNL, Ludovic Orban, îi acuză pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului privind mutarea Ambasadei Israelului.