Prima pagină » Politic » Ponta refuză să spună unde e făcută fotografia prezentată pe Facebook ca avertisment pentru Dragnea. Liderul PSD ar fi înţeles mesajul

Ponta refuză să spună unde e făcută fotografia prezentată pe Facebook ca avertisment pentru Dragnea. Liderul PSD ar fi înţeles mesajul

Victor Ponta a refuzat, miercuri, să dea explicaţii în legătură cu o fotografie postată pe Facebook, în care apare alături de Liviu Dragnea, George Maior şi Mircea Duşa, poză despre care fostul premier a spus că a publicat-o ca un avertisment pentru liderul PSD.
Ponta refuză să spună unde e făcută fotografia prezentată pe Facebook ca avertisment pentru Dragnea. Liderul PSD ar fi înţeles mesajul
Ana Petrescu
27 iun. 2018, 15:21, Politic

„Mesajul meu a fost următorul şi de altfel o să iau şi cuvântul, în numele Pro România, în Parlament şi o să spun de ce acest Guvern nu îşi face treaba. A fost un mesaj pe care domnul Dragnea l-a înţeles, ca dovadă că nu prezidează azi şedinţa de plen, el vorbea despre statul paralel, dar era perpendicular să intre în statul paralel. E bine dacă nu mai încearcă să ne prostească cu chestia asta şi să vorbească despre problemele de guvernare”, a declarat, miercuri, fostul premier Victor Ponta, la Parlament.

Întrebat unde a fost făcută poza, Victor Ponta a răspuns: „Întrebaţi-l pe el, că ştie bine. Nu vreau să vă zic. Mesajul meu era pentru Dragnea”, precizând că preşedintele PSD face un joc politic.

Victor Ponta a prezentat, marţi seară, pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alătură de liderul PSD, Liviu Dragnea, fostul şef al SRI, George Maior, şi fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa.

„Asa ca m-am decis sa prezint o fotografie – avertisment pentru Dragnea ( stie el ca mai am multe / stiu ca va intelege mesajul meu, stiu ca moare de frica celor de care a spus ca nu ii este frica , si ii cer ca maine sa ne lasesa discutam in Parlament despre problemele guvernarii fara sa isi mai puna Propaganda sa ne intoxice cu marota “Statului Paralel””, a scris Ponta pe Facebook.