Prima pagină » Știri externe » Trump, un nou atac la adresa ţărilor NATO: Trebuie să aloce 2% din PIB pentru apărare, iar în cele din urmă să ajungă la 4%

Trump, un nou atac la adresa ţărilor NATO: Trebuie să aloce 2% din PIB pentru apărare, iar în cele din urmă să ajungă la 4%

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că ţările NATO ar trebui să aloce în cele din urmă 4% din PIB pentru apărare, sugerând o dublare a obiectivului de 2% stabilit anterior la summitul NATO din Ţara Galilor din 2014.
Trump, un nou atac la adresa ţărilor NATO: Trebuie să aloce 2% din PIB pentru apărare, iar în cele din urmă să ajungă la 4%

„Preşedinţii (SUA) au încercat mai mulţi ani la rând fără succes să facă Germania şi alte naţiuni NATO bogate să plătească mai mult pentru protecţia lor faţă de Rusia. Plătesc doar o fracţiune din costul lor”, a afirmat preşedintele Trump într-un mesaj postat joi pe Twitter.

 

 

„În plus, Germania tocmai ce a început să plătească Rusia, ţara de care doresc să fie protejaţi (…) Nu este acceptabil! Toate naţiunile NATO trebuie să atingă obiectivul lor de 2%, şi în cele din urmă trebuie să ajungă la 4%”.