Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Carla Strujan, în accidentul dn Petişu Mare au fost implicate două maşini, în care erau şapte persoane.
”Din primele verificări a rezultat faptul că un conducător auto, în vârstă de 51 de ani, a încercat să efectueze manevra de întoarcere pe linia dublă continuă, fiind surprins de către un autoturism care circula din acelaşi sens, respectiv în direcţia Deva-Hunedoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului şi rănirea a încă şase persoane, trei pasageri din fiecare autoturism implicat în accident”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Carla Strujan.
Două dintre persoanele rănite au fost scoase din fiarele contorsionate cu ajutorul echipajului de la Descarcerare.