„În momentul de faţă suntem la 450.000 de semnături, ceea ce este un lucru extraordinar, şi spun asta pentru că fără penali a devenit un adevărat fenomen social. Este proiecat în cocerte, este strigat în concerte, este strigat pe stadioane, este strigat la Turul Franţei. Practic, întreaga societate românească a preluat acest mesaj şi acest mesaj este mai mult decât cele două cuvinte <
Până în acest moment USR a reuşit să strângă 450.000 de semnături din cele 500.000, din oraşe precum Bucureşti, Constanţa, Sibiu, însă iniţiativa „fără penali în funcţii publice” mai are nevoie de 12 judeţe cu câte 20.000 se semnături, pentru a fi luată în considerare, anunţă Dan Barna.
„În acest moment suntem în nouă judeţe aproape de prag sau l-am depăşit. Pragul în Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Braşov, Cluj şi în Timiş. Celelalte trei judeţe care sunt foarte aproape sunt Arad, Bihor şi Iaşi. Mai sunt 12 judeţe unde în această ultimă lună de campanie trebuie să ajungem la pragul de 20.000 de semnături. Aceste 12 judeţe care sunt ţinta caravanei sunt următoarele: Tulcea, Galaţi, Neamţ, Bacău, Suceava, Vaslui, Prahova, Argeş, Dolj, Hunedoara, Alba şi Mureş”, spune şeful USR.
Uniunea Salvaţi România va demara, începând de miercuri, o caravana la nivel naţional, pentru a strânge semnăturile necesare.
„Vom demara o caravană la nivel naţional, timp de două săptămâni. Cele două echipe vor avea un traseu pe Tulcea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, cealaltă caravană va fi Ploieşti, Piteşti, Craiova, Hundoara, Alba, Mureş şi oraşele de pe Valea Prahovei. Practic ne propunem ca două săptămâni să stăm câte trei zile în fiecare din aceste judeţe în capitala de judeţ şi în oraşe pentru a-i ajuta pe voluntarii de acolo să strângă semnături”, a mai declarat Dan Barna.
”Fără penali în funcţii publice” este o iniţiativă cetăţenească pentru modificarea Constituţiei.