Nadal a făcut acest anunţ la câteva ore după ce a câştigat cel de-al 80-lea titlu din cariera sa, la Mastersul 1.000 ATP la Toronto, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 6-2, 7-6 (7/4), pe grecul Stefanos Tsitsipas.
„Cu regret trebuie să vă anunţ că nu voi juca anul acesta la Cincinnati. Unicul motiv îl reprezintă faptul că vreau să am grijă de corpul meu şi să încerc să rămân în aceeaşi stare bună de sănătate pe care o am acum”, a precizat campionul iberic într-un comunicat.
În absenţa lui Nadal, elveţianul Roger Federer va fi principalul favorit al turneului de la Cincinnati, ale cărui meciuri de pe tabloul principal au debutat duminică, 12 august.
Spre deosebire de spaniol, Federer nu a participat la turneul de la Toronto, pentru a putea fi prezent la cel de la Cincinnati, pe care l-a câştigat de opt ori până acum.
UP Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, se va desfăşura în perioada 27 august – 9 septembrie la New York.