Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: Am aflat despre plăţile făcute de Cohen abia după ce acestea au fost realizate

Donald Trump: Am aflat despre plăţile făcute de Cohen abia după ce acestea au fost realizate

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a aflat despre plăţile făcute de fostul său avocat Michael Cohen către două femei pentru a păstra tăcerea abia după ce acestea au fost făcute, iar banii au provenit de la el, nu din fondul de campanie, relatează Reuters.
Donald Trump: Am aflat despre plăţile făcute de Cohen abia după ce acestea au fost realizate

Fostul avocat al preşedintelui american a plătit două femei care susţineau că au avut o aventură cu Donald Trump pentru a păstra tăcerea.

„Am aflat ulterior. Banii nu au fost luaţi din fondul pentru campania electorală, au fost de la mine”, a declarat preşedintele american într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News.

„Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am auzit despre situaţia aceasta a fost dacă banii au provenit din fondul de campanie, deoarece acest lucru ar fi fost periculos. Banii nu au provenit din campanie, este un lucru mare”, a adăugat preşedintele.

„Nu este nici măcar o încălcare a legilor campaniei electorale”, a menţionat Trump.

Conform declaraţiei lui Cohen făcută în faţa unui juriu din Manhattan, Donald Trump l-a pus să aranjeze plăţile pentru a influenţa rezultatul alegerilor electorale din anul 2016.

Michael Cohen a pledat vinovat pentru opt capete de acuzare, printre care evaziune fiscală, fraudă bancară şi încălcarea unor legi privind finanţarea campaniei electorale.