Potrivit Telekom Sport, Primăria din Târgu Jiu a solicitat Guvernului României cinci milioane de euro pentru a finaliza lucrările, dar răspunsul a fost negativ. Acum, după 22 de milioane de euro pompate în arena care ar fi trebuit să poată găzdui meciurile de acasă ale gorjenilor, şansele ca aceasta să fie dată în folosinţă până la final de 2018 sunt, practic, inexistente. În tot acest timp, Pandurii va juca pe terenul sintetic de lângă cocheta arenă.
Întrebat despre situaţia tipică pentru România anului 2018, Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, îşi pune toate speranţele, şi aşa puţine, în rectificarea bugetară anunţată de PSD: „Timp ar mai fi, dar, ţinând cont că lucrările presupun cel puţin două luni de execuţie, suntem la limită. Sperăm că după această rectificare care se va face la nivel naţional să primim şi aceste sume. Eu sunt extrem de dezamăgitm pentru că promisiunile sunt multe”, a declarat edilul.
Din returul Ligii 2, oficialii gorjeni speră ca echipa să joace pe stadionul de 12.300 locuri, care încă n-a mai fost încă inaugurat, deşi au trecut trei ani de la demolarea celui vechi. De altfel, Pandurii a disputat ultimul meci la Târgu Jiu pe 24 mai 2015, cu CSMS Iaşi, de care a dispus cu 5-2 şi s-a salvat de la retrogradare. După acest joc, stadionul Municipal – Tudor Vladimirescu a intrat în procesul de demolare, iar în locul său s-a construit o arenă modernă, a cărei inaugurare se tergiversează de aproape un an.