Ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 21,21% la lei, dar 18,42% raportat la moneda euro, iar creşterea faţă de decembrie 2017 a fost de 9,99% la lei, dar de 9,96% raportat la moneda euro, se mai menţionează în raportul ASF.
În plus, în luna iunie 2018, s-au virat contribuţii pentru 4,04 milioane de persoane, reprezentând 56,48% din totalul participanţilor la Pilonul II. În aceeaşi lună a anului trecut, s-au virat contribuţii pentru 4,06 milioane de persoane, reprezentând 58,66% din participanţi şi 84,05% din salariaţii din economie.
Între iunie 2017 şi iunie 2018, luna în care s-au virat contribuţii pentru cele mai multe persoane, 4,14 milioane, a fost noiembrie 2017, dar luna cu cea mai ridicată reprezentare între participanţi, de 59,44%, a fost august 2017, când cele 4,13 milioane de persoane au ajuns la o cotă de 85,07% din salariaţii din economie.
Lunile în care s-au virat contribuţii pentru cele mai puţine persoane, 4,02 milioane, sunt martie şi aprilie, prima reprezentând 56,51% din participanţi (82,22% din salariaţi), respectiv 56,34% (81,91%).
De asemenea, 7,15 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat la sfârşitul lunii iunie 2018, un avans de 3,31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de 1,48% faţă de decembrie 2017, dar nu toţi îşi plătesc în continuare contribuţiile după cum se observă din datele de mai sus privind nivelul contribuţiilor virate.
„În perioada iunie 2017 – iunie 2018, creşterea lunară a numărului de participanţi a înregistrat un trend ascendent până în decembrie 2017 (0,60% – valoarea maximă), urmat de o scădere constantă a valorilor până în mai 2018 (0,11%, valoarea minimă), cu o uşoară revenire în luna iunie a.c. (0,17%)”, se mai scrie în raportul citat.
În primul semestru din acest an, s-au înregistrat 106.493 participanţi noi în sistem, cu 11,29% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.