„Oameni buni, dacă nu acum, când? Furtună într-un pahar cu apă. Toată naţia românească a stat cu sufletul la gură, că Tătucul politicii noastre, stă să cadă. Rebelii PSD s-au agitat două zile, s-au dat peste cap, au aruncat cu acuzaţii, cu invective, vorbind cât de mult rău face Daddy, ţării, ca apoi, doar cu câteva ore, înainte de CEX, să se pupe-n bot, cu el. Din cele 30 de personaje ”curajoase”, s-au mai trezit, vorbind, în sec, despre demiterea lui Dragnea, doar vreo 7-8. Scrisoarea plină de semnături a devenit, aşa, peste noapte, o anonimă. Mai nimeni nu mai vroia să şi-o asume, în cadrul super şedinţei de partid. O făcătură, care ne-a ţinut, degeaba, cu ochii pe televizor”, a afirmat Eugen Tomac, într-o postare sâmbătă pe Facebook.
Acesta a adăugat că PSD este un partid de bişniţari, iar Dragnea a împărţit funcţii şi „a împărţit sinecuri în stânga şi în dreapta” pentru a primi un vot de încredere. Liderul PMP mai spune că acum este momentul depunerii unei moţiuni de cenzură de către Opoziţie.
„Degeaba o Românie întreagă şi-a ţinut respiraţia, timp de două zile. Credeam că, în sfârşit, vom scăpa, de Don Corleone. PSD e un partid de bişniţari. Dragnea a făcut, din nou, trafic cu funcţii, pe spatele nostru. A împărţit, sinecuri, în stânga şi-n dreapta, ca să ajungă, la toată lumea. Contra unui mic comision: funcţia de preşedinte al partidului. Călare pe tezaurul României, El Padre, a făcut cadouri, bucăţi din România prezentă şi cea viitoare. Ne-a amanetat, încă o dată, dezvoltarea. Asta, pentru că îşi cunoştea foarte bine partenerii. Totul este de vânzare în PSD, inclusiv sufletele înaintaşilor noştri. Cadou pentru România, celor 100 de ani de la Marea Unire. Care mai sunteţi, pe acolo, treziţi-vă! Acum e momentul pentru o moţiune de cenzură. Dacă nu acum, când?”, a completat Tomac.
Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, într-o şedinţă care a durat peste 7 ore, „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”. Documentul a propus 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Declaraţia a fost semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului. La finalul şedinţei social-democraţi au decis, prin vot majoritar, susţinerea lui Liviu Dragnea la şefia partidului.