Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: China a încercat să interfereze în alegerile generale din Statele Unite din noiembrie

Donald Trump: China a încercat să interfereze în alegerile generale din Statele Unite din noiembrie

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate ONU că autorităţile din China au încercat să interfereze în alegerile generale din Statele Unite din luna noiembrie, relatează BBC.
Donald Trump: China a încercat să interfereze în alegerile generale din Statele Unite din noiembrie

Donald Trump consideră că Administraţia din Beijing nu doreşte ca Partidul Republican să câştige alegerile, dar nu a oferit nicio dovadă concretă în ceea ce priveşte ingerinţa.

„China a încercat să interfereze în alegerile din 2018, din luna noiembrie. Împotriva Administraţiei mele”, a declarat Trump.

„Ei nu vor să câştigăm deoarece sunt primul preşedinte care a provocat China pe problema comerţului. Noi câştigăm în ceea ce priveşte comerţul, noi avem de câştigat la orice nivel”, a menţionat preşedintele.

Alegerile generale din Statele Unite vor avea loc în data de 6 noiembrie.

Reprezentanţii Chinei nu au răspuns momentan acuzaţiilor aduse de preşedintele american.