Secretarul general al PSD Constanţa, Lucian Lungoci, a declarat pentru MEDIAFAX că nu i se pare anormal ca într-un sediu de partid să fie pus un tablou cu preşedintele.
„Mie mi se pare normal, nu e nicio problemă. Care ar fi problema? Mie aşa mi se pare, este părerea mea. Dacă altora nu li se pare aşa, asta e, nu trebuie părerea lor să coincidă cu a mea. Nu cred că e vreun lucru rău şi alţii (alte partide – n.r.) ar putea să facă acelaşi lucru”, a spus Lucian Lungoci.
El a spus că tabloul liderului PSD se află acolo de mai multă vreme.
„Tabloul este de mult pus acolo, credeţi că avem o dată exactă? De un an, de doi ani, nu e recent. Iar fotografia respectivă cred că e făcută prin vară, la o şedinţă, nu mai ştiu exact”, a explicat secretarul general al PSD Constanţa.
”Cred că sunt mult mai multe teme mai importante de discutat cu presa. Nu m-a sunat unul să mă întrebe dacă suntem pregătiţi de iarnă, dacă judeţul este pregătit să intervină, dacă avem tot ce ne trebuie, pentru că vine iarna”, a adăugat Lucian Lungoci, care este şi şeful Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri din Constanţa.