Prima pagină » Politic » Carmen Dan, la întâlnirea cu Julian King: Trebuie să protejăm tinerii împotriva radicalizării

Carmen Dan, la întâlnirea cu Julian King: Trebuie să protejăm tinerii împotriva radicalizării

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a avut luni, la sediul Ministerului, o întrevedere cu comisarul european pentru Uniunea securităţii, Julian King, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti. Dan a declarat că un aspect impotant discutat de cei doi este securitatea cibernetică.
Carmen Dan, la întâlnirea cu Julian King: Trebuie să protejăm tinerii împotriva radicalizării
Nicolae Oprea
22 oct. 2018, 17:26, Politic

„Am prezentat comisarului european faptul că pe componenta afacerilor interne vom găzdui, anul viitor, 19 reuniuni în Bucureşti şi în mai multe localităţi din ţară. Suntem pregătiţi pentru buna desfăşurare a acestora. De asemenea, în premieră pentru România, în luna februarie 2019 vom organiza la Bucureşti un consiliu informal pe justiţie şi pe afaceri interne la care sunt aşteptaţi toţi miniştrii de Interne şi de Justiţie din Uniunea Europeană. Pentru acest eveniment avem planificate toate măsurile de securitate”, a precizat Carmen Dan

Ministrul a mai precizat că în ceea ce priveşte preluarea preşedinţiei Consiliului UE, „programul nostru se va concentra pe patru piloni: Europa convergenţei, Europa securităţii, Europa ca acord global şi Europa valorilor comune. L-am asigurat pe comisarul european că intenţionăm să contribuim la definirea răspunsului la mai multe chestiuni, precum securitatea Uniunii Europene”, a precizat Dan.

Potrivit ministrului, un aspect important discutat cu oficialul european a fost securitatea cibernetică.

„Referitor la securitatea cibernetică suntem interesaţi de protejarea cetăţenilor în spaţiul virtual şi vom acţiona în consecinţă (…) Este esenţial să protejăm tinerii şi copiii de pericolul radicalizării, care este unul real şi care se manifestă în special în mediul virtual. Consider că iniţiativa recentă a Comisiei Europene privind prevenirea diseminării conţinutului terorist în mediul virtual poate contribui la realizarea acestui obiectiv”, a mai precizat Carmen Dan.

La rândul său, Julian King a declarat că ţara noastră a tratat cu seriozitate securitatea.

„Ne confruntăm cu provocări la adresa securităţii, cum sunt terorismul sau crima organizata. Împotriva acestor confruntări state membre luptă în prima linei, însă putem face mai mult pentru a lupta. Avem ocazia de a lucra împreună şi trebuie să facem demersuri concrete împreună pentru a lupta împotriva terorismului şi pentru a consolida securitatea cibernetică (…) Am văzut cu câtă seriozitate tratează România aceste aspecte de securitate si cu câtă seriozitate asigură frontierelor Uniunii Europene. Sunt convins ca vom reusi să asigurăm o Europa sigură”, a declarat şi Julian King.