Prima pagină » Social » Un spray lacrimogen ar putea fi sursa mirosului de gaz de la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti

Un spray lacrimogen ar putea fi sursa mirosului de gaz de la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti

Poliţiştii din Prahova au deschis un dosar penal şi fac verificări pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase,după ce 50 de studenţi şi profesori de la Universităţii Petrol şi Gaze Ploieşti au fost evacuaţi, joi, din cauza mirosului puternic de gaze,transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un spray lacrimogen ar putea fi sursa mirosului de gaz de la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti

Reprezentanţii Poliţiei Prahova au declarat că poliţiştii s-au autosesizat în urma incidentului produs la Universitatea Petrol Gaze Ploieşti.

“Ne-am sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase urmând a se stabili circumstanţele şi situaţia de fapt şi de drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu.

Surse judiciare au precizat că poliţiştii fac verificări pentru a stabili dacă o persoană a folosit un spray iritant lacrimogen sau nu.

50 de persoane au fost evacuate, joi, de la etajul patru al Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti, din cauza mirosului puternic de gaz. 12 persoane sunt evaluate medical. O fată şi un băiat au fost duşi la spital.