Prima pagină » Politic » Dăncilă, despre protestul anunţat pentru 1 decembrie: E ziua care trebuie să ne unească

Dăncilă, despre protestul anunţat pentru 1 decembrie: E ziua care trebuie să ne unească

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, întrebată despre protestul anunţat pe Facebook pentru 1 decembrie, că Ziua Naţională trebuie să unească, nu să dezbine, fiind prea importantă pentru a fi organizate acţiuni de protest.
Dăncilă, despre protestul anunţat pentru 1 decembrie: E ziua care trebuie să ne unească
Maria Stan
26 nov. 2018, 18:18, Politic

„Cred că măcar acum, când se apropie Ziua Naţională, ar trebui să dăm dovadă de mai multă unitate. Este o zi importantă pentru fiecare român, este o zi importantă pentru România, este important ce mesaj dăm generaţiilor următoare, ce mesaj dăm pentru celelalte state şi cred că toate aceste elemente trebuie să le aibă în vedere orice bun român. Fiecare are dreptul să fie nemulţumit, să meargă la proteste, dar eu cred că Ziua Naţională e prea importantă pentru noi ca să avem astfel de manifestări. Este ziua care trebuie să ne unească, nu să ne dezbine”, a declarat Viorica Dăncilă.

Pe reţelele de socializare au apărut anunţuri pentru convocarea unei acţiuni de protest pe 1 decembrie, în Piaţa Victoriei.