Prima pagină » Video » ŞTIRILE OREI 12.00

ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00
ŞTIRILE OREI 12.00

​Noul regulament al STB (fostă RATB) prevede ca şi cei care beneficiază de gratuitate să deţină un card de transport şi să-l valideze, inclusiv pensionarii, dar şi abonaţii. Cei care nu vor valida vor fi amendaţi cu 150 de lei.

Un copil de 3 ani şi 11 luni, cu arsuri pe aproximativ 30 % din suprafaţa corpului, a fost transferat cu un avion Spartan al MaPN din Satu Mare în Capitală. El a fost dus la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală pentru îngirjiri medicale.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să îl revoce pe ministrul demisionar, Lucian Şova, de la Ministerul Transporturilor.

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, în această dimineaţă, pe DN 19, în localitatea Diosig, judeţul Bihor. Incidentul a avut loc din cauza unei autobetoniere care a izbit violent o maşină.

Termenul limită pentru depunerea de către Opoziţie a moţiunii de cenzură împotriva Executivului este 10-12 decembrie. Asta a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, aseară, la un post de televiziune.

Autorităţile ruse au făcut publice mai multe înregistrări video în care apar trei marinari ucraineni de pe navele sechestrate de Rusia în Marea Neagră. Doi dintre ei spun că navele au ignorat somaţiile navelor ruseşti şi au încercat să intre în Strâmtoarea Kerci.