Unul dintre biciclişti, Levente Polgar Ioan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că din Cluj au plecat circa 80 de biciclişti, iar la Alba Iulia au ajuns cu 20 mai puţin, o parte renunţând din diferite motive.
”Plutonul nostru era uşor de observat în trafic deoarece aveam însemne tricolore, fulare sau drapele, iar şoferii ne susţineau, claxonau, pentru a arăta că observă ce facem, iar alţii chiar ne aplaudau”, a spus Polgar.
Majoritatea bicicliştilor sunt sportivi buni, o parte legitimaţi la diferite cluburi din ţară. La Mirăslău, după ce au parcurs 50 de kilometri, delegaţia a oprit la Monumentul Eroilor, pentru a ţine un moment de reculegere şi pentru a aduce un omagiu eroilor neamului.
Participanţii au vrut, prin această cursă, să parcurgă, în mod simbolic, 100 de kilometri la 100 de ani de la Marea Unire.
Bicicliştii au plecat din Cluj la ora 8.00 şi au ajuns la 14.30 în faţa Sălii Unirii din Alba Iulia, unde s-a semnat actul de unire al Transilvaniei cu România.