„Avem şcoli în care nu ia niciun elev Bacalaureatul sau sunt foarte mulţi elevi care nu iau cinci la Evaluarea din clasa a VIII-a. (…) Lucru care m-a îngrijorat a fost rezultatul elevilor în 2018. 55.000 de elevi nu au luat măcar cinci la Evaluare. Cum putem accepta ca aceşti elevi pot merge mai departe şi pot finaliza liceul când ei nu au luat cinci la Evaluarea din clasa a VIII-a”, a declarat, sâmbătă, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea Politehnica Bucureşti.
Ministrul Educaţiei Naţionale spune că trebuie comparate rezultatele celor trei evaluări susţinute în ciclul gimnazial, pentru a determina unde greşesc aceşti elevi.
„Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Aceste evaluări nu au fost folosite în decizie. Unde se produce declicul? Unde încep să scadă rezultatele şi să se îndepărteze de ceea ce e normal? Eu cred că putem să corectăm lucrurile care nu merg, încercând să ne ancorăm în realitate, nu într-un birou, fie el şi a ministrului Educaţiei”, a mai spus Andronescu.
Totodată, ministrul Educaţiei Naţionale a solicitat specialiştilor date statistice privind rezultatele elevilor incluşi în învăţământul primar şi gimanzial.
„Am cerut celor care au aceste rezultate să realizeze statistici ca s-a aflăm unde se produce declicul. Când încep să se îndepărteze cei 55.000 de elevi de linia de plutire. (…) Probabil instituţia şi experienţa mă determină să spun că probabil acest declic începe undeva după clasa a III-a şi a IV-a şi continuă după o pantă extraordinar de mare în ciclul gimnazial. (…) Trebuie să încercăm să reparăm”, a precizat Ecaterina Andronescu.