Prima pagină » Știri externe » Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în Rusia după ce a fost descoperită o crăpătură în parbriz

Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în Rusia după ce a fost descoperită o crăpătură în parbriz

Un avion de pasageri cu 67 de persoane la bord a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Ekaterinburg, după ce piloţii au descoperit o crăpătură în parbriz, informează agenţia Tass, citând surse din cadrul autorităţilor ruse.
Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în Rusia după ce a fost descoperită o crăpătură în parbriz

„Zborul UT-125 de la Tiumen la Ufa a aterizat de urgenţă la Ekaterinburg din cauza unor probleme tehnice”, a comunicat serviciul de presă al aeroportului Koltsovo din Ekaterinburg.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de urgenţă, „echipajul a observat o crăpătură în parbriz şi a decis să aterizeze la Ekaterinburg”. Sursa citată de Tass a precizat că aterizarea a decus normal.

La bordul avionului erau 63 de pasageri şi patru membri ai echipajului.