Zilele de dinaintea confruntării cu Rusia marelui Trefilov au fost marcate de accidentarea şi absenţa Cristinei Neagu, iar colegele sale nu au uitat-o în cel mai greu moment de la competiţia din Hexagon. Imediat după ultimul fluier al meciului, toate membrele echipei au mers la galeria care a făcut deplasarea la Paris pentru a le încuraja şi le-au arătat fanilor un mesaj superb dedicat Cristinei Neagu.
Pe sub tricourile de joc, Eliza Buceschi, Crina Pintea şi colegele lor au avut un alt tricou cu un mesaj special: „Pentru Cris, iubire infinită”, au scris fetele, iar gestul lor nu a rămas neapreciat. Imediat, fanii au început să aplaude, în semn de apreciere pentru Cristina şi toate lucrurile făcute de interul stânga pentru echipa naţională a României.