„Călin. Ştii că ne-a mai făcut nişte dosare. Aş meu, vizita din America de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheselu (n.r.: procuror DNA) să meargă în continuare, dar îi spun unde ajunge: la un ambasador şi să văd dacă îl ţin genunchii că dacă nu are o mare problemă”, a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că Justiţia trebuie resetată şi l-a atacat din nou pe preşedintele Klaus Iohannis.
„Mult timp am crezut că e păpuşarul preşedintele Iohannis. E doar o păpuşă. Tot ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi schimb părerea. E un preşedinte cu cheiţă. Când se intenţionează să blocheze ceva, se mai uită cineva la un dosar şi devine docil şi ascultător şi e rău cu noi, care suntem la putere şi vrem să demontăm statul paralel. Vreau ca statul paralel să fie distrus şi demontat piesă cu piesă”, a mai spus Dragnea.