Prima pagină » Politic » DECLARAŢIA ZILEI Orban: Cine mai stă azi cu Dragnea este cu siguranţă un trădător de ţară

DECLARAŢIA ZILEI Orban: Cine mai stă azi cu Dragnea este cu siguranţă un trădător de ţară

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că cine îl mai susţine pe Liviu Dragnea este „iresposabil şi trădător de ţară”. Acesta a făcut apel la toţi parlamentarii să voteze joi moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva Cabinetului Dăncilă.
DECLARAŢIA ZILEI Orban: Cine mai stă azi cu Dragnea este cu siguranţă un trădător de ţară
Diana Grigore
17 dec. 2018, 17:45, Politic

„Dragnea prin discursul de ieri (duminică-n.r) a arătat că este în stare să târască România în conflict cu toată lumea civilizată. Că se războieşte cu aproape tot veea ce constituie baza democraţiei, economiei de piaţă, principiile care stau la baza UE. Cine mai stă astăzi alături de Dragnea este ori frcos, ori iresponsabil, dar este cu siguranţă un trădător de ţară. Este clar că cel mai mare inamic al României astzi este Liviu Dragnea şi cu camarila toxică din jurul luji care riscă să scoată România din UE şi de pe harta lumii civilizate”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei de luni a Biroului Executiv al PNL.

Acesta a făcut apel la parlamentarii din toate formaţiunile să votezse joi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

„Solicităm tuturor parlamentarilor indiferent de culoarea politică să înţeleagă că am trecut de ceasul al doisprezecelea şi că singura cale de a opri prăbuşirea României sub conducerea acestui dictator de tip latino-american, Liviu Dragnea este să voteze moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie”, a adăugat Orban.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut, duminică, deputaţilor Mircea Drăghici şi Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcţie a preşedintelui.

Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” va fi citită luni începând cu ora 16:00 în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca în şedinţa de joi, de la ora 10:00 să fie dezbătută şi votată de parlamentari.

163 de parlamentari au semnat textul moţiunii de cenzură iniţiată de Opoziţie.