Dragoş şi Adrian Pavăl au înfiinţat recent Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.
Pavăl Holding deţine 23,16% din acţiunile producătorului de aluminiu. Data depăşirii pragului de 20% este 19 decembrie, zi caracterizată de o scădere accentuată a bursei bucureştene.
Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, deal evaluat la 200 de milioane de euro.
Dragoş şi Adrian Pavăl au ajuns anul acesta să controleze 59% din producătorul de cărămizi Cemacon Cluj, prin intermediul firmelor PIF Industrial şi Dedeman. Dedeman a devenit principalul acţionar al Cemacon la finele anului trecut după ce a cumpărat într-o singură tranzacţie un pachet de 13,4 milioane de acţiuni, ajungând de la 29% la 40,7% din capitalul producătorului român. Cei doi antreprenori au ajuns să deţină două pachete de câte apoximativ 5% în cadrul companiilor energetice Electrica, Transelectrica şi Conpet.
Companiile Vimetco N.V. şi Conef SA au anunţat tot miercuri că au derulat o ofertă de vânzare de tip plasament privat accelerat, a unui pachet de aproximativ 33,77% din acţiunile Alro, în urma căreia Vimetco va deţine în continuare circa 54,19% din capitalul social al Alro, iar Conef va disponibiliza întregul pachet de acţiuni pe care îl deţine în companie.