Prima pagină » Life-Inedit » Aproape de bătaie pe terenul de tenis. Un sportiv i-a arătat degetul mijlociu arbitrului

Aproape de bătaie pe terenul de tenis. Un sportiv i-a arătat degetul mijlociu arbitrului

Scandalul s-a produs în timpul partidei de tenis din cadrul turneului de la Pune, din India, iar protagoniştii au fost Marcel Granollers (94 ATP) şi Ramkumar Ramanathan (132 ATP). Veteranul spaniol a fost oprit în ultimul moment de arbitrul căruia tocmai îi arătase degetul mijlociu.
Aproape de bătaie pe terenul de tenis. Un sportiv i-a arătat degetul mijlociu arbitrului

La scorul de 3-1 şi 15-0, în favoarea sa, Ramanathan a trimis o minge în fileu, apoi şi-a amintit că vrea să conteste, la Hawk-Eye, precedenta lovitură a ibericului. Indianul a început să se certe cu arbitrul, cerând ca punctul să îi revină pentru ceea ce el a considerat ca fiind un out evident. Granollers s-a enervat şi a început un schimb de replici.

Ramanathan a continuat sărbătorind dincolo de limitele fair-play-ului fiecare greşeală a iberciului, iar la 2-5, Granollers s-a îndreptat ameninţător spre scaunul adversarului său direct.

În cele din urmă, indianul, de pe poziţia 132 ATP, s-a calificat cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, iar în optimi îl va înfrunta pe favoritul 4 al tabloului, Malek Jaziri (Tunisia).

Video poate fi urmărit AICI