Potrivit unor documente juridice obţinute de tmz.com, poliţia din Michigan a deschis o anchetă privind furtul unor bunuri şi bani care i-au aparţinut Arethei Franklin.
Surse din poliţie au declarat pentru platforma de ştiri mondene că o plângere în acest sens a fost depusă în iulie anul trecut.
La sfârşitul lui decembrie 2018, reprezentanţii Fiscului american susţineau că Aretha Franklin avea, la momentul decesului său, o datorie de 6,3 milioane de dolari, pentru perioada 2012 – 2018, căreia i se adaugă penalizări de 1,5 milioane de dolari, dar avocaţii starului au declarat că aceasta a plătit mare parte din sumă şi că vor face contestaţie. Potrivit unor documente obţinute de tmz.com, Fiscul american vrea să recupereze datoria de la administratorii averii starului.
Cântăreaţa americană Aretha Franklin a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.
Aretha Franklin – care şi-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său -, născută pe 25 martie 1942, şi-a cimentat locul în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică şi clară, cu care putea cânta note din patru octave. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel şi pop. Franklin, celebră pentru mai multe hituri, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” (1967), „Chain of Fools” (1967), „Day Dreaming” (1972), „Jump to It” (1982), „Freeway of Love” (1985), „A Rose Is Still A Rose” (1998) şi „Respect” (lansat iniţial de Otis Redding în 1965, dar care a devenit o semnătură a sa, după ce l-a cântat prima dată în 1967), a continuat să concerteze, să înregistreze şi să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste cinci decenii.
Franklin a câştigat 20 de premii Grammy (inclusiv trei speciale), dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti „premiul Aretha”.