Două şcoli şi trei licee din Bucureşti au rămas astăzi fără căldură, din cauza unei noi avarii a reţelei RADET. Cursurile au fost suspendate până mâine, iar elevii au fost trimişi acasă. Afectate de avarii au mai fost 52 de blocuri şi o secţie de poliţie
Protestul de ieri al taximetriştilor se lasă cu dosar penal. Poliţiştii au început cercetările după ce un sens al bulevardului Lascăr Catargiu a fost blocat. Dosarul a fost deschis pentru împiedicarea circulaţiei şi este instrumentat de procurori
Simona Halep a părăsit primul loc al clasamentului WTA, poziţie pe care a urcat Petra Kvitova. După ce a fost eliminată de Serena Williams din Australian Open, Simona riscă acum să cadă pe locul 4
Filmul Glass, cu Bruce Willis în rolul principal, a urcat pe primul loc în box office-ul românesc, în weekendul premierei. Încasările peliculei s-au apropiat de 900.000 de lei, de ajuns pentru a detrona filmul Aquaman, care a coborât pe locul al doilea