Prima pagină » Știri externe » John Bolton: Statele Unite vor răspunde oricărei ameninţări din partea Venezuelei

John Bolton: Statele Unite vor răspunde oricărei ameninţări din partea Venezuelei

Consilierul american pentru Securitate Naţională, John Bolton, a transmis că Statele Unite vor reacţiona la orice formă de intimidare a diplomaţilor americani în Venezuela, precum şi a preşedintelui autoproclamat, Juan Guaido, relatează Reuters şi BBC.
John Bolton: Statele Unite vor răspunde oricărei ameninţări din partea Venezuelei

„Orice formă de violenţă sau indimidare a personalului diplomatic din Statele Unite, a liderului democrat Juan Guaido, sau a Ansamblului Naţional va reprezenta un asalt grav asupra legii şi va primi un răspuns corespunzător”, a declarat Bolton prin intermediul unei postări pe Twitter.

Avertismentul lui John Bolton vine la câteva zile după ce Statele Unite şi alte peste 20 de state l-au recunoscut drept preşedinte interimar pe Juan Guaido, liderul opoziţiei din Venezuela. De asemenea, preşedintele Nicolas Maduro a fost acuzat de falsificarea alegerilor electorale.

Germania, Franţa şi Spania au anunţat sâmbătă după-amiază că ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei în cazul în care Administraţia Nicolas Maduro nu va convoca în următoarele opt zile alegeri prezidenţiale anticipate.

Uniunea Europeană s-a limitat la a cere organizarea unui nou scrutin prezidenţial în Venezuela, fără a evoca posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido ca preşedinte interimar.