Prima pagină » Politic » Meleşcanu a anunţat că România sprijină negocierile Muntenegru şi Serbia cu UE

Meleşcanu a anunţat că România sprijină negocierile Muntenegru şi Serbia cu UE

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a declarat, vineri, că România sprijină deschiderea unor noi capitole în negocierile între Muntenegru şi Serbia cu Uniunea Eropeană, precizând că negocierile ar trebui accelerate astfel încât cele două ţări să adere mai repede la UE.
Meleşcanu a anunţat că România sprijină negocierile Muntenegru şi Serbia cu UE
Maria Stan
01 feb. 2019, 17:59, Politic

„România sprijină deschiderea unor noi capitole în negocierile dintre Muntenegru şi Serbia cu UE şi noi considerăm că accelerarea acestor negocieri va trebui să permită o aderare mai rapidă a acestor ţări la UE, deşi la nivelul Comisiei s-a dat ca orizont al includerii în UE anul 2025. Noi suntem convinşi că se poate accelera acest proces şi vom sprijini accelerarea acestui proces”, a declarat Teodor Meleşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri alături de vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini.

Miniştrii de Externe din statele membre UE au participat, joi şi vineri, la Bucureşti, la o reuniune informală, cunoscută şi sub numele de Gymnich. Aceştia au discutat despre criza politică din Venezuela, dosarul sirian şi relaţia UE-China. Reuniunea a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.