Un oficial din cadrul Ministerului italian de Externe a declarat pentru ediţia italiană a agenţiei Reuters că Italia „nu îl recunoaşte deocamdată pe Juan Guaido preşedinte interimar”, precizând că Roma vrea totuşi noi alegeri prezidenţiale în Venezuela.
În afară de Italia, Grecia şi Irlanda manifestă, de asemenea, rezerve faţă de recunoaşterea lui Juan Guaido preşedinte interimar al Venezuelei. „Poziţia noastră este clară. Vrem alegeri libere şi corecte care să le permită cetăţenilor din Venezuela să ia o decizie democratică”, a declarat Simon Coveney, ministrul irlandez de Externe.
Italia şi Grecia au transmis acum câteva zile că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia. „Italia nu îl recunoaşte pe autoproclamatul preşedinte al Venezuelei Juan Guaidò. Este vorba de principiul noningerinţelor externe, recunoscut de Naţiunile Unite”, a declarat Manlio Di Stefano, secretar de stat în Ministerul italian de Externe, citat de TGcom24.Mediaset.it. „Noi suntem în totalitate împotriva ideii că o ţară sau un grup de ţări terţe ar putea determina politicile interne ale altui stat. În prezent, interesul cel mai mare este să evităm un război în Venezuela. Această greşeală a fost făcută în Libia şi toată lumea recunoaşte acest lucru. Trebuie să evităm acest lucru în Venezuela”, a subliniat oficialul italian.
La rândul său, Guvernul Greciei a avertizat, conform agenţiei ANSA, că nu vrea „o nouă Libie în America de Sud”. „Uniunea Europeană trebuie să asume un rol de mediere, nu să se ralieze iniţiativelor altor mari puteri”, a declarat Giorgios Katrougalos, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Atena.
Germania a anunţat, luni, că îl recunoaşte pe Juan Guaido, liderul opoziţiei, drept preşedinte interimar al Venezeuelei. „Până duminică nu au fost convocate alegeri prezidenţiale anticipate în Venezuela. De aceea, de acum înainte, Juan Guaido este persoana cu care vom discuta despre acest lucru şi ne aşteptăm să iniţieze rapid procesul electoral”, a declarat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Spania, Franţa, Marea Britanie, Suedia, Austria şi Danemarca l-au recunoscut luni pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, după ce preşedintele contestat Nicolas Maduro a refuzat să organizeze alegeri prezidenţiale.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII