„Am discutat un subiect foarte important, Fondul Suveran şi am decis amândoi ca miercuri sau joi să avem o întâlnire în coaliţie cu ministrul de Finanţe pentru a stabili care sunt instituţiile care vor intra în acest fond şi data la care va fi adoptă hotărârea”, a afirmat Liviu Dragnea, luni la Parlament, după o întrevedere cu Călin Popescu Tăriceanu.
În contextul unei întrebări despre o posibilă sesizare la CCR a unui conflict Guvern şi Preşedinţiei, din cauza refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a îl revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, Liviu Dragnea a spus că nu a discutat cu liderul ALDE despre acest subiect pentru că ambii sunt interesaţi de reglementarea Fondului Suveran de Investiţii.
„Nu am avut această discuţie în coaliţie. Nu nu ar putea pentru că şi eu şi domnul Tăriceanu suntem interesaţi de Fondul Suveran. Nu am discutat subiectul acesta şi nici nu vom discuta când vor vorbi despre fondul suveran. Nu vreau să construim nişte scenarii pe nişte ipoteze”, a explicat Dragnea.
În iulie 2018, Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern.