Cele două case au luat foc, marţi dimineaţa, în satul Negreşti, din comuna Scărişoara.
Accesul pompierilor la locul incendiului s-a făcut cu o şenilată, deoarece drumul este impracticabil pentru autovehicule, pe o distanţă de 1,5 kilometri, plin de zăpadă şi noroi, neasfaltat.
„Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 60 de de metri pătraţi la una dintre locuinţe, iar la cealaltă locuinţă pe aproximativ 30 de metri pătraţi. Nu s-au înregistrat victime”, a transmis Ovidiu Costea, reprezentantul ISU Alba.
Deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.