„O relaţie foarte bună (cu Frans Timmermans – n.r.). Nu m-a evitat deloc. Nu mă evită, dimpotrivă, ne cunoaştem de foarte mult timp. Am fost primită cu căldură. Am o bună relaţie cu Frans Timmermans, o să vă trimit o fotografie să vedeţi care este relaţia adevărată cu Frans Timmermans. Această întâlnire de la Madrid a fost un succes”, a declarat Viorica Dăncilă, luni, la Parlament.
Şeful Guvenrului a vorbit şi despre avertismentele oficialului european în legătură cu „linia roşie”, dând asigurări că nimeni nu îşi doreşte să treacă peste aceasta.
„Legat de această linie roşie, nu-şi doreşte nimeni să treacă peste această linie roşie, nu numai din punct de vedere al justiţiei. Discuţiile de acolo nu s-au referit numai la justiţie. Trebuie să ne gândim şi la drepturile omului, şi la cei care au suferit, şi la ceea ce s-a întâmplat cu DNA Ploieşti. Sunt mai multe aspecte la care trebuie să ne raportăm atunci când vorbim despre o linie roşie.”, a completat Dăncilă.
Reacţia premierului vine ca urmare a unor imagini devenite virale în care se vede cum prim-vicepreşedintele CE nu o salută pe Viorica Dăncilă, la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, deşi era un cadru oficial în care toţi cei prezenţi se salutau.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat sâmbătă, la Madrid, la Congresul PES: „Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa”.
Ulterior, Timmermans a afirmat, pentru Politico că Dragnea „vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia (PES), vrea ca posibilele neînţelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”.
Momentul poate fi văzut la 00.16
Ready to go! #ItsTime for a more #ProgressiveEurope. Get us to lead the EU!
????????????✊✊✊ pic.twitter.com/8kAnEQIBIg— PES (@PES_PSE) February 23, 2019