„Respect opiniile colegilor mei. Sunt în măsură să răspund la orice îmi cer, la orice imputare mi-ar face în orice moment şi nu le comentez. Le respect. Aştept să-şi finalizeze demersul şi apoi urmăm procedurile prevăzute de lege. În mod clar am respectat atât mandatul plenului, cât şi dispoziţiile legale, atât la discuţiile care au avut loc la Guvern, cât şi în procedurile interne, atunci când am sesizat Guvernul României pentru adoptarea OUG”, a spus preşedintele CSM, Lia Savonea.
Precizările vin după ce Curtea de Apel Braşov a iniţiat zilele trecute procedura de revocare din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a Liei Savonea. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Cosmin Dicu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o reprezintă a iniţiat procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Liei Savonea.
Întrebat de către corespondentul MEDIAFAX dacă magistraţii Curţii de Apel Braşov au iniţiat procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Liei Savonea, Cosmin Dicu a răspuns: „Într-adevăr s-a discutat în Adunarea Generală a judecătorilor Curţii, în data de astăzi (luni – n.r.) şi s-a votat în sensul iniţierii unei astfel de proceduri. Vor fi anunţate celelalte curţi de apel şi va trebui ca cele 15 curţi, inclusiv Curtea de Apel Militară, să voteze dacă sunt de acord sau nu cu această procedură”.
În decembrie 2018, judecătorul Lia Savonea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.